ArhitecTonic [5] – excursie profesională pentru arhitecți

Nr. 5/2019 – 06.09.2019, Sibiu

Prima excursie profesională organizată de Filiala OAR Sibiu-Vâlcea în parteneriat cu Filiala OAR Hunedoara și Filiala OAR Alba a avut loc la Deva și Hunedoara în data de 6 septembrie 2019.

Program excursie
  • 08.30 plecare Rm.Vâlcea: Sala Sporturilor Traian, Bdul Nicolae Bălcescu, nr. 24, Vâlcea
  • oprire Brezoi: Gura Lotrului, benzinaria Petrom, ORA 9.00

  • oprire Sibiu: Bdul Corneliu Coposu, parcare autobuze sala thalia (via a vis de maternitate), ORA 10.00

  • 10.00 plecare din Sibiu

  • oprire Sebes: benzinarie / popas camioane, intersectie autostrada A1 si drum E68 (dupa fabrica Schweighofer) ORA 11.00

  • 12.00 Deva

  • 12.15 vizita cartier rezidențial cu 16 locuințe, arh. Mircea Ungureanu

Scurta descriere:

Construirea a 4 locuințe independente, 12 locuințe cuplate câte două, drum de acces în incinta, amenajarea terenului, și sistematizare pe verticală. În urma studiului de urbanism elaborat se propune realizarea a 16 locuințe pentru salariații unei firme.
Realizarea investiției va fi partajata in doua etape.

Prima etapa cuprinde: construirea celor 16 locuințe, drumul de acces in incinta, racordat la str. Plaiului, amenajarea terenului si împrejmuirea incintei, organizarea execuției.
A doua etapa, care va face obiectul altei documentații, va cuprinde instalațiile exterioare si branșamentele la utilități ale locuințelor.
(când va avea loc excursia, clădirile se vor afla in stadii de execuție diferite, astfel se vor putea vedea si discuta toate fazele de execuție determinante).

  • 13.30 bufet restaurant Play Adresa: Str. Eminescu Mihai,124, Deva, Hunedoara, 330104, Deva
  • 14.00 prezentare Cemacon - restaurant Play Adresa: Str. Eminescu Mihai,124, Deva, Hunedoara, 330104, Deva
  • 15.15 vizita restaurant Werk Hunedoara, Filofi si Trandafir Arhitectură

Scurta descriere:

“Într-un oraş industrial al cărui istoric se roteşte în jurul exploatărilor de fier şi producţiei de oţel, urmare a unor procese de ecologizare şi demolări masive, patrimoniul industrial construit este astăzi minor. Au mai rămas puţine clădiri care să amintească de începuturile Uzinelor de Fier sau, mai apoi, de mamutul Combinat Siderurgic Hunedoara, iar, în lipsa unei strategii de refuncţionalizare, fie ea privată sau de stat, există o probabilitate ridicată ca şi acestea să dispară. Desigur, problema nu este doar locală – reabilitarea patrimoniului industrial construit are, în România, puţine exemple de succes. Proiectul de faţă se adresează acestei probleme şi este, din cunoştinţele noastre, o primă încercare de refuncţionalizare a unei clădiri din patrimoniul construit al combinatului. Tema proiectului a fost un ansamblu plurifuncţional, cu utilizare principală de restaurant.”
Sursa text :

https://e-zeppelin.ro/pastrarea-unui-spirit-bun-restaurantul-werk-hunedoara/

  • 16.30 vizita de șantier Hotel Hunedoara, Filofi si Trandafir Arhitectură

Scurta descriere:
„Hotelul de lux construit pe versantul opus al Castelului Corvinilor se află în șantier de trei ani. A schimbat înfățișarea fostei zone industriale, dar a stârnit şi o mulţime de controverse. Castelul din Hunedoara a fost înconjurat de funiculare care transportau minereu spre combinat din Teliuc şi Ghelari, linii ferate înguste pe care erau aduse materialele de construcţii din exploatările de talc şi dolomită din Ţinutul Pădurenilor, secţii uzinale şi siderurgice, furnale şi coşuri de fum. Cele mai multe dintre ele au funcţionat până la sfârşitul anilor 1990, iar ulterior au fost demolate treptat, fără ca zona să mai fie ecologizată. Ecologizarea împrejurimilor Castelului Corvinilor a reprezentat primul mare pas spre transformarea vechii zone industriale într-una mai atractivă. Clădirea ridicată pe versantul opus al Dealului Sânpetru unde Ioan de Hunedoara şi-a înfiinţat în urmă cu cinci secole legendarul castel, va fi una dintre cele mai moderne din Hunedoara.”


Sursa text:

 https://adevarul.ro/locale/hunedoara/video-castelul-corvinilor-invecinat-viitorul-hotel-lux-celui-mai-bogat-parlamentar-arata-cladirea-trei-ani-inceperea-lucrarilor-1_5b87ded9df52022f75f708c5/index.html

  • 18.00 plecare

Galerie foto

share on