Întâlnirea nr. 2 / 2019

 

 Arhitectonic - conferință profesională pentru arhitecți, Nr.2/2019, 14 martie 2019

ArhitecTonic [2] – conferință profesională pentru arhitecți

Nr. 2/2019 – 14.03.2019, Sibiu

Eveniment dedicat tuturor membrilor filialelor OAR Sibiu-Vâlcea, OAR Hunedoara și OAR Alba

Cea de-a doua conferință ArhitecTonic programată pentru acest an, organizată în data de 14 martie 2019, a fost dedicată legislației din domeniu, aflată în vigoare sau ca propunere legislativă.


Astfel, în cadrul evenimentului, în prima parte a acestuia, a avut loc primul modul al cursului “Legislația construcțiilor” propus de Ordinul Arhitecților din România membrilor săi prin Programul de dezvoltare profesională continua a arhitecților. Pe parcursul a două ore, cei doi lectori, arh. Alexandru Găvozdea și av. Marius Vulcan, au prezentat cadrul legislativ general, urmând ca în următoarele module să aprofundeze fiecare document legislativ aflat în vigoare, cu accent pe prevederile legale aplicabile direct activității de proiectare.

A doua parte a evenimentului, cea dedicată dezbaterii pe un subiect de interes pentru membri, a abordat inițiativa Guvernului de a reglementa certificarea tehnico-profesională a tuturor operatorilor din construcții. Dat fiind impactul preconizat asupra proiectării de arhitectură (suprareglementare, restrângerea ofertei de proiectare – considerată anticoncurențială, restrângerea posibilității de a contracta proiectare generală ca urmare a certificării pe specialități, afectarea calității proiectării ca urmare a coordonării mai greoaie a specialităților, nevoia încheierii de polite de asigurare separate pe specialități etc.), este evidentă nevoia de implicare a Ordinului Arhitecților din România în elaborarea cadrului normativ pentru certificarea operatorilor economici pe piața construcțiilor. Cei doi invitați la dezbatere, arh. Alexandru Găvozdea - președinte OAR și arh. Alexandru Răuță - președinte OAR Filiala Argeș, au punctat preocuparea atât a Consilului Național OAR, cât și a Grupurilor de lucru de profil din cadrul organizației, de a contribui la reglementarea corectă a certificării și atestării firmelor de proiectare, în momentul de față necunoscându-se însă criteriile după care vor fi elaborate procedurile.


Partener tehnic al evenimentului a fost Bel Profile care a susținut o prezentare a produselor și soluțiilor comercializate. Cu o experiență de 16 ani în dezvoltarea și comercializarea produselor metalice pentru acoperire, Bel Profile pune la dispoziția clienților și partenerilor săi o gamă largă de produse, de la țiglă metalică și tablă cutată la soluții profesionale 100% personalizate, pentru acoperișuri și fațade.


La conferință au participat 38 de membri ai OAR Filiala Sibiu-Vâlcea, dar și studenți arhitecți din cadrul UAUIM și ingineri proiectanți de structuri de rezistență.


Evenimentul a fost găzduit de Facultatea de Conservare și Restaurare de Arhitectură Ion Mincu Sibiu (UAUIM), căreia îi mulțumim pe această cale.


Patenerul conferințelor ArhitecTonic în 2019: AMBIENT S.A.

         

 

[2] “ArhitecTonic”  -  serie de întâlniri de dialog profesional inițiate de Filială în 2016


Galerie foto

share on